Luni, 23 octombrie 2017

Azi: Ceea ce simt ca imi lipseste in relatia actuala si ceea ce ii reprosez cel mai des sotului meu este ca nu ma simt suficient de importanta pentru el, ca nu am increderea ca sunt o prioritate pentru el, ca ma simt intotdeauna lasata la coada clasamentului – dupa parinti, frati, servici, obiective personale, cunostinte si rude.

Si astazi m-a pocnit in „moalele capului” – asta a fost de fapt dorinta cea mai arzatoare in relatia cu mama mea! Dupa divortul parintilor, prietenul mamei s-a mutat cu noi iar relatia mea cu el nu a fost buna. Ma jignea constant si se purta condescendent cu mine si urat cu prietenele mele iar mama nu ii spunea niciodata nimic – sa inceteze, sa isi schimbe atitudinea etc in ciuda protestelor si solicitarilor mele exprese. Am plecat de acasa pentru o scurta perioada pentru ca nu il mai suportam iar mama nu m-a chemat inapoi, nu mi-a spus ca ii este dor de mine…eu m-am simtit respinsa, m-am simtit straina, neimportanta, alungata, a nimanui. M-am simtit ca un caine in ploaie si m-a durut nespus. Cred ca durerea si rana aceasta m-au urmarit si in relatia cu sotul si m-am asteptat si am vrut ca el sa imi vindece tocmai aceste rani – dar nu este vina lui si nu este raspunderea lui. Puterea de a depasi momentul imi apartine doar mie si este tot puterea acceptarii si a iertarii: de a o ierta pe mama pentru ca m-a ranit si pe celalalt pentru ca nu a putut sau nu a stiut sa se comporte mai bine. Doar asa ma pot elibera de  aceasta nesiguranta si de nevoia permanenta de confirmare a afectiunii care imi otraveste relatia.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s