Joi, 19 octombrie 2017

Azi: Ma intreb de ce ma incrunt cand in sufletul meu zambesc, de ce sunt artagoasa cand in jurul meu vad doar prieteni si de ce nu pot raspunde la intrebarea „ce mai faci” cu un sincer „excelent!” si in loc de asta mentionez tot ce ma deranjeaza, exacerband partea negativa. Cred ca o parte din mine se lupta sa ramana pe acelasi drum cunoscut pentru ca ii este familiar si nu are surprize, chiar daca drumul este trist. Cred ca imi este si rusine sa fiu fericita si sa recunosc ca ma simt implinita – ca si cum fericirea e un blestem de care sa iti fie frica. Poate cersesc si mila celorlalti – mila fiind tot un fel de atentie – cineva care sufera este compatimit, este pomenit in discutii, este sunat – cineva care sta pe propriile picioare este lasat singur, uitat.

Sper ca totusi doar am nevoie de timp sa ma obisnuiesc cu schimbarea de paradigma: sa imi asum deciziile si responsabilitatea vietii mele, sa nu mai arunc vina in stanga si in dreapta, sa vad toate binecuvantarile din jurul meu si sa ma las cuprinsa de recunostinta, sa rad, sa iubesc fara teama, sa-mi privesc demonii in fata, sa ma iert.

Poate de fapt este vorba de vechiul meu sine plin de frustrari, speriat ca trebuie sa plece; dar il simt ca nu mai are multa forta si cred ca voi invinge si ca, peste putin timp, voi putea da un raspuns senin si fara frica : „ce mai fac? excelent!”.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s