Joi, 5 octombrie 2017

Azi: Sunt varza. Am racit, ametesc, mi-e greata, ma doare capul si tot corpul de-a maruntelul de parca-s stoarsa. Sunt nervoasa si ma scoate din pepeni orice prostie, asta e o alta minunata manifestare de raceala la mine. Ce ma infurie cel mai tare este ca plec maine in Germania pentru cateva zile la un targ si nu prea stiu cum o sa fac fata… in primavara am plecat tot in Germania la un targ si atunci am avut genunchiul umflat de o artrita reactiva. Ma supara ca nu pot fi 100% functionala in situatiile astea. Am pescuit remedii de la Wonder Women din jurul meu si sper sa dea rezultate: theraflu, oscilo, vibrocil si doza dubla de fukitol.

Anxietatea si atacurile de panica deja si-au itit fatucile frumusele de dupa valiza si ma asteapta. In minutul in care ies pe usa spre aeroport stiu ca o sa dau din nou piept cu ele. Greutatea din piept si rasuflarea ingreunata cauzate de sinusurile inflamate prevestesc simptomele panicii ce asteapta in avion ca sa ma imbratiseze strans.

Nu stiu de ce am inceput sa fiu ingrozita de ideea plecarii din tara. Stiu insa de cand a inceput – de cand am inceput sa discutam despre divort si despre despartire. De cand ne-am izolat unul de celalalt si ne-am deconectat. De atunci am inceput sa simt cum la plecare mi se innoada ceva in piept si cum acel ghem incredibil de strans ma impiedica sa respir pana ajung inapoi acasa. Este o frica de singuratate, mai exact o frica de singuratate in doi (nu m-am simtit asa cand am plecat cu fetele mele la mare – doar cand am plecat in cuplu)? Daca as sti de ce apare as sti cum sa o opresc sa mai vina si sa ma chinuie, dar nu stiu. Raceala imi accentueaza nu doar irascibilitatea dar si tristetea si vulnerabilitatea si ma simt iar mica si neputincioasa. Asa ca ascult muzica, dansez singura in casa si imi repet ca totul este ok.

Poate mesajul este ca imi sunt de ajuns, ca nu am nevoie de altcineva ca sa ma simt intreaga si completa. Poate mesajul este sa fiu 100% prezenta in fiecare moment, pentru mine, fara asteptari si fara compromisuri. Sa imi traiesc viata mea – nu imaginea altcuiva despre cum ar trebui viata mea sa fie, pentru ca pana acum asta am facut si sunt speriata sa fac altceva – daca am iesit din tipar schimbarea ma panicheaza si iar devin propriul dusman. Poate mesajul este „asuma-ti propria viata si propriile decizii, inceteaza sa mai fii spectator si intra in joc”. Foarte bine, provocare acceptata! Primul pas este mereu greu si infricosator, al doilea e mai simplu, al treilea si mai simplu insa doar daca fac acel prim pas iar apoi perseverez devine mersul firesc. Imi accept frica de singuratate, imi accept teama de necunoscut si de schimbare, ma iert pentru aceasta frica si pentru neputinta mea si ma incurajez cu rabdare, cu iubire si blandete sa pastrez calea si sa perseverez in fiecare zi, pentru mine. Vreau sa aflu unde ma duce aceasta noua cale care mi s-a dezvaluit.

Ascult: Sam Smith – Too Good At Goodbye – are suprinzatoare proprietati calmante

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s