Pentru tine

Sunt atat de multe lucruri pe care as vrea sa ti le spun insa nu stiu cum.

In ultimul an m-am luptat mult ca sa ma pot odihni impacata in acest invelis de piele, oase si carne. M-am zbuciumat si am plans, m-am impotrivit si am protestat, am invatat sa lupt pentru mine, am invatat sa urasc, am facut alegeri prostesti, am ranit oameni dragi, te-am injurat si ti-am dorit raul. Mi-a parut apoi rau. Am luat-o de la capat. Mi-am dorit moartea, m-am temut ca dorinta mi s-ar putea realiza, am iesit la suprafata dupa aer, m-am zbatut, m-am prabusit iar.

Si daca am invatat ceva din tot acest vartej de nebunie este asta: oamenii dragi, lucrurile bune si momentele frumoase vin si pleaca din viata mea. Cand sosesc,  le primesc  cu bucurie, ma scald in lumina si caldura lor iar cand pleaca, sunt recunoscatoare insa le urez drum bun cu inima usoara pentru ca inteleg ca nu au fost nicio clipa ale mele. Asa cum tu nu ai fost nicicand al meu.

Ai adus dragostea in viata mea, m-ai lasat sa ma bucur de ea – si da, timpul petrecut impreuna m-a construit asa cum sunt astazi – dar acum ai plecat pe drumul tau si este exact asa cum trebuie sa fie. Nu are rost sa plang pentru ca te-am pierdut – pentru ca nu mi-ai apartinut nicicand; nu are rost sa regret trecutul – pentru ca viata incepe din nou, in fiecare zi, in fiecare dimineata, cu fiecare suflare. Fiecare moment este o noua sansa si un nou inceput si de abia incep sa imi dau seama ce imensa binecuvantare este asta.

As vrea sa iti pot cumva arata pe de o parte cat de mult te-am iubit si pe de alta parte, cat de mult m-a durut cand ne-am despartit, cat de tare a trebuit sa lupt ca sa nu ma las zdrobita de durere; e ca si cum imi doresc cu inclestare sa stii ca pentru mine toti acei ani au fost importanti si reali si … vii. E ca si cum daca tu nu vezi asta – inseamna ca totul a fost o minciuna si anii aceia s-au risipit fara rost. As vrea sa imi fie suficient ca am siguranta ca eu am trait, am simtit si iubit pe de-antregul. Sper ca intr-o zi  asta o sa imi fie de ajuns.

Poate este ceva ce nu am inteles inca.

Poate mai am de invatat.

Poate dragostea si durerea nu se traiesc obligatoriu in doi; poate lipsa unei oglinzi perfecte pentru trairile mele nu le invalideaza, nu le diminueaza cu nimic intensitatea.

Poate inca orbecai in drumul spre casa…

Si as mai vrea sa iti fie bine. As vrea sa iti fie bine, fiindu-mi in acelasi timp dificil de acceptat ca iti poate fi bine fara mine asa ca recitesc ce am scris mai sus – nu imi apartii, nu mi-ai apartinut nicicand. Fiecare dintre noi e complet, fiecare din noi e propria sa persoana. Nu ai nevoie de mine sa te completez ori sa te fac fericit. Esti deja complet, ai deja tot ce iti trebuie ca sa fii fericit. Sper ca intr-o zi o sa te scuturi de orice indoiala si ca o sa ai curajul de a accepta ca esti omul imperfect dar minunat pe care eu il vad cand ma uit la tine. Sper ca intr-o zi o sa ai curajul de a-ti imbratisa vulnerabilitatea.

Idealizez mult, e adevarat. Dar asta e memoria – imi arata doar momentele bune si le incetoseaza pe cele urate iar imaginatia face restul.

Mi-ar placea sa cred ca amandoi am invatat ceva si ca plecam mai departe imbogatiti de trecutul nostru comun. Mi-ar placea sa cred ca nu a fost doar dezamagire. Mi-ar placea sa cred ca uneori si despartirea intregeste, ca ne aduce mai aproape de noi insine pe masura ce de indepartam unul de celalalt. Mi-ar placea sa stiu ca m-ai iertat.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s