Marti, 21 noiembrie 2017

Inca una din zilele in care scriu pentru ca trebuie nu pentru ca am ceva de spus (mai buna totusi decat zilele in care nu scriu pentru ca mi-e lene).

Se apropie Craciunul si imi este dor de mama. Imi este dor de perdele spalate si inghetate pe franghie unde au fost intinse in seara dinainte, de brad impodobit, de salata boeuf si de zapada. Imi este dor de diminetile reci de iarna in care nu-mi venea sa ies de sub plapuma, de trosnetul lemnelor in soba din dormitorul copilariei mele, de zambetul mamei si de conversatiile noastre.

Se apropie Craciunul si apoi ianuarie si ziua mea si mi se pare ca timpul goneste nebun si eu ma rostogolesc odata cu el fara tinta, fara sa stiu unde, fara odihna si fara rasplata.

Se apropie Craciunul si ma simt singura si nu vreau sa ma gandesc la ce a fost si nu vreau sa ma gandesc la ce va fi. Poate ca doar pentru o seara, doar pentru o magica si binecuvantata seara, pot opri timpul pret de cateva ore, il pot pacali sa-mi acorde un ragaz in care sa ma uite in umbra sa unde sa ma pot odihni. Poate e si asta o binecuvantare – sa fii uitat in tacere, in liniste si in intuneric – dincolo de dor, durere si suferinta, dincolo de asteptari si dezamagiri, leganat intr-o dulce uitare, ca intr-o imbratisare de neagra catifea.

 

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s