Marti, 19.09.2017

Azi: pe drum, ziua 6 de calatorie – Gubbio, Asissi, Perugia, Montalcino si San Gimignano. 260 km (foarte modest).

 A doua zi de calatorie a fost genul de zi pe care mi-as dori sa il uit: accident in Ungaria -cu mine la volan dar nu din vina mea. Pana a venit politia, pana am facut actele si am luat datele necesare, trecusera deja  doua ore jumatate. Trecem peste moment. Intram in Slovenia si incepe sa ploua dar nu oricum – cu galeata, vizibilitatea tinzand spre zero peste 10 metri in fata, noi deja cu multe ore in urma programului. Pana sa ajungem in Ljubljana se facuse deja aproape ora 21:00, intuneric bezna si ploaie deasa. Cu nervii la pamant si obosita am facut o minunata scena al carei rezultat a fost ca ne-am oprit sa innoptam in Trieste. Intre timp, rana de la degetul mare pe care o ignorasem acasa, se infectase probabil si facuse puroi iar degetul se umflase, ma durea si incepuse sa pulseze. Facusem rezervare in mers pe booking.com pentru o camera dubla la unul din putinele hoteluri ce mai erau disponibile in Trieste – pentru 68eur. Cand am ajuns la receptie mi s-a spus ca de fapt rezervasem o camera dubla in regim single (mama ma-sii de setari) si ca de fapt pretul este de 90eur (mic dejun inclus insa – UAU, ce noroc!). Eram prea obosita asa ca am achitat fara sa mai comentez. Inante sa adorm exact asta a fost ultimul meu gand: sa adorm, sa ma trezesc iar ziua aceea oribila si toate deciziile ei proaste sa fie deja in trecut. Noaptea durerea de la deget a crescut si nu m-a lasat sa dorm.

Partea frumoasa a acelei zile urate de 15 septembrie a fost intrarea in Trieste – din Slovenia, de pe autostrada am ajuns exact deasupra golfului si tot orasul ni s-a asternut la picioare intr-o minunata panorama, cu sute de luminite palpaind in ploaie. Hotelul nostru fiind foarte aproape de port, drumul ne-a purtat pe stradutele abrupte in serpentine la inceput largi iar apoi din ce in ce mai stramte, printre siruri de case cu fatade simetrice si elegante si vegetatie bogata. Din cand in cand vedeam deasupra noastra orasul desfasurandu-se ca intr-un amfiteatru. In acel moment mi-am dorit sa ajung la hotel, sa inchid usa camerei si sa ascult ploaia de afara ca si cum, intr-un mod magic, asta ar fi facut ca totul sa fie iarasi cum a fost.

Micul dejun de a doua zi a fost o surpriza placuta; vederea marii Adriatice albastru-azurie si espresso-ul tare baut la Autogrill parca ne-au inveselit si ne-au adus aminte de ce inseamna o vacanta. In plus, am avut noroc sa gasesc o farmacie deschisa chiar langa hotel iar farmacista, foarte draguta si vorbind o engleza frumoasa si fara accent, mi-a recomandat un unguent cu antibiotic iar siguranta ei m-a linistit si am renuntat la a suna la asigurare pentru a ma trimite la doctorul cel mai apropiat.

Pentru zilele urmatoare mai povestesc maine, am multe de spus si deja e miercuri!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s